Service Daune Auto Decontam direct cu societatile de asigurari

Contact rapid: 021.9696

Angajari

La noi reparati fara sa platiti factura!

Ce trebuie sa stiti despre asigurari auto – CASCO?

AUTOPORAND va ofera constatare pentru daune auto cu despagubire pe CASCO. In caz de accident auto, apelati cu incredere la consilierii AUTOPORAND.

1. Ce trebuie sa stiti inainte de incheierea unui contract de asigurare?

Este foarte important astfel ca, inainte de incheierea unui contract de asigurare, sa analizati ofertele disponibile pe piata. De asemenea, trebuie sa stiti faptul ca, inainte de incheierea oricarui contract de asigurare, aveti dreptul sa primiti un set minim de informatii referitoare la societate si la contractul de asigurare propus. Acordati atentie parcurgerii si intelegerii clauzelor contractuale, indeosebi a celor referitoare la riscurile acoperite in asigurare, excluderi, valoarea fransizei, proceduri de avizare si lichidare a daunei (cum trebuie procedat in cazul producerii riscurilor asigurate, care sunt unitatile reparatoare la care va puteti adresa etc). Pentru incheierea unui contract de asigurare, aveti posibilitatea sa va adresati si unui broker de asigurare (lista brokerilor autorizati poate fi consultata in Registrul asiguratorilor si brokerilor), care va cauta pentru dvs. ofertele de asigurare disponibile pe piata si va va prezenta produsul pe care il considera cel mai potrivit pentru dvs.

2. Ce este o asigurare CASCO?

CASCO este o asigurare facultativa in baza careia societatea de asigurare achita despagubiri pentru avariile accidentale (partiale sau totale) si/sau furtul (partial sau total) suferite de vehiculul asigurat si inscris in polita de asigurare. Decizia de incheiere a unui contract de asigurare CASCO este la latitudinea proprietarului de vehicul, nefiind obligatorie prin lege. Atentie: Asigurarea CASCO nu trebuie confundata cu asigurarea de raspundere civila RCA. in timp ce CASCO va ofera acoperire pentru daunele la propriul dvs. vehicul, asigurarea dvs. RCA acopera daunele materiale si/sau vatamarile corporale suferite de alte persoane in urma unui accident rutier produs din vina dvs.

3. Conditiile de asigurare CASCO:

Conditiile de asigurare CASCO pot diferi de la o societate de asigurare la alta, atat in ceea ce priveste riscurile asigurate, riscurile excluse, valoarea fransizei (daca este cazul) si alte elemente specifice, cat si in ceea ce priveste primele de asigurare si conditiile de plata a acestora. in toate cazurile, societatea de asigurare are obligatia sa va plateasca contravaloarea daunei conform conditiilor contractuale, mai putin fransiza aplicabila (daca este cazul) si (posibil) ratele ce au mai ramas de plata la polita. Fransiza este acea parte din valoarea daunei pe care o suporta proprietarul vehiculului si poate fi stabilita de catre societatea de asigurare ca valoare fixa ori ca procent din suma asigurata sau din valoarea daunei.